Ce este fericirea?


O sa incep prin a vorbi in numele meu si doar despre ceea ce cred eu. Nu sunt in locul nimănui să îmi pot da cu parerea iar aparențele înșeală mereu. La dat sfaturi sunt cea mai bună, dar sa tin cont de ele niciodată. De parca ar conta sau ar interesa pe cineva. De parca ar ține cineva cont de ele oricât de bune ar fi. Oricum, nu imi pasa si nu imi va mai pasa vreodată.

Ce naiba inseamna oare fericirea asta? Oare a trait-o careva in adevăratul sens? Eu una sunt sătulă să mă mint mereu singura. Sunt sătulă sa ma prefac fericita. Sunt sătulă sa afișeze zâmbete cand eu imi doresc doar sa vărs un ocean de lacrimi. Am obosit sa arat lumii ce vrea ss vada si nu ce vreau eu sa vada. Am obosit sa fiu altcineva in afara de ceea ce imi doresc eu sa fiu.

Mi se pare aiurea si totusi o fac. Mi se pare umilitor sa ma mint zi de zi si totusi o fac. Nu sunt fericita. Nu fac ceea ce mi-am dorit să ceea ce imi doresc. Nu sunt acolo unde as vreau sa fiu. Si totusi cu ii pasa? La naiba cu Dumnezeu si Legile Atracției.

Pana acum cativa ani credeam in Dumnezeu. Nu stiam cine este, dar totusi credeam in el. Mergeam la biserica ca asa imi spuneau bunicii nu pentru ca asa voiam eu. Ma rugam la el pentru ca mi se impunea nu pentru ca ar fi avut vreun rost. Am trăit cu teama de Dumnezeu, l-am cautat cand am avut nevoie si nu m-au auzit. L-am strigat zile in sir in momentele disperate si nu m-a ajutat, ba din contra, parca mai multe rele mi se întâmplau. Imploram, ceream, plângeam iar el ce făcea? Probabil râdea de mine ca sigur nu ii pasa de suferinta mea. La naiba cu Dumnezeu.

Am citit Secretul, o carte foarte dificilă, mi-au trebuit câțiva ani sa o inteleg, dar nu am reusit prea mult. Am continuat să citesc cărți asemănătoare pe care cat de cat începeam să le inteleg. Am început să pun la încercare câteva chestii. Wow, se adevereau! Si asa am ajuns sa traiesc după legile atracției, o chestie pe care nu multi o pot intelege. Pana cand am obosit sa mai fac si asta. Am incercat sa caut fericirea in toate modurile posibile.

Am crezut ca fericirea consta in oamenii pe care îi întâlnim. Am crezut ca trebuie sa ne modelăm după oamenii cu care trăim si ca fericirea lor e de fapt fericirea noastră. Si uite asa de cand ma stiu tot incerc sa ii fac pe altii fericiti doar pentru a avea eu senzația că sunt fericita. Si uite asa au trecut cei 34 de ani din viata mea. Pentru ce? Pentru cine?

Singura si unica fericire supremă pe care am simtit-o a fost atunci când am nascut, cand mi-am ținut copilul pentru prima data in brate. Pot spune ca asta este singurul moment de fericire din viata mea. Restul? Restul zilelor im care am avut impresia ca sunt fericita? Ei bine habar nu am. Rar am avut ocazia să fac ce imi doresc in momentul in care imi doream sa fac acel ceva. Mereu mi se puneau piedici sau eram fortata de circumstanțe pentru a nu putea face ceea ce ma face fericita, ceea ce imi doresc eu cu adevărat sa fac.

Am muncit de cand eram copil. Acum stau acasa ca o întreținută de câteva saptamani. Niciodată nu mi-a plăcut sa stau la mana unui barbat si uite-ma in situatia asta. Imi place sa muncesc? Da, daca am un patron înțelegător și colegi de treaba, cu simțul umorului. Dacă ceva nu merge bine la locul de munca nu rezist mai mult de câteva zile sau daca sunt obligată de circumstanțe poate ca rezist un pic mai mult. Am muncit multi ani ca ospătar, ador meseria asta. Este foarte greu să muncești cu oamenii, sa le dai dreptate cand de fapt nu si mai ales sa le zâmbești cand de fapt iti vine sa le dai cu masa in cap. De ce stau acum acasa? Pentru ca am muncit la niste oameni care nu merită să fie numiți oameni si m-au scarbit atat de mult incat am renuntat pur si simplu fără să le spun nimic. Asa sunt eu. Nu imi place sa dau explicatii si totusi uneori trebuie sa le dau. Pe deasupra am inchiriat un spațiu unde vrem să deschidem un mini market. Wow, o afacere in sfarsit. Mereu am visat sa am afacerea mea, sa nu mai muncesc pentru alții, dar din comoditate si lașitate nu am incercat niciodată. Noroc cu iubitul meu ca e mai îndrăzneț decât mine. Nu era visul sa deschid un mini market, dar merge si asa. Sunt fericita? Nu sunt nici asa fericita.

Între timp, până va fi gata mini marketul, am zis totusi sa incep sau sa continui cu unul dintre cele mai mari vise ale mele. Mai exact sa scriu. Ce scriu? Ceva povești de prin viata mea trecătoare si inutilă, ceva povești din viata altora care sigur merita mai mult decat mine si ceva ficțiune. Tocmai am inceput un roman superb din care, daca mai apuc sa traiesc ca sa il termin, imi doresc sa se faca si un film. E pură ficțiune inspirată din curiozitatea mea pentru pietrele care sunt aranjate într-un fel anume pe stancile de pe insula Gozo unde locuiesc. Sunt fascinată de pietrele alea si inca nu am descoperit misterul. Sunt fericita? Aici cred ca sunt puțin fericita. Ss scriu totusi un roman atat de bun se poate numi un succes si un mod de a ma face câtuși de fericita.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.