Partea 2-Doar niște gânduri…


02/10/2020
Azi m-am trezit cu mai puțină ură în suflet, dar probabil că mai multă decât ieri. Nici eu nu mai știu ce să gândesc și ce să simt. Îmi doresc să mă trezesc în fiecare dimineață cu bucuria de a trăi. Cu bucuria că o nouă zi a venit pentru mine și că mă așteaptă o zi plină de realizări și satisfacții.

Mă trezesc în fiecare dimineață cu aceleași gânduri de o perioadă bună de timp și oricât aș încerca să le alumg din minte nu pot. Nu pot pentru că mi s-au impregnat acolo și nu se pot șterge atât de ușor precum aș vrea eu. Sinuciderea își face tot mai mult loc în mintea mea și pare singura soluție pentru a pune sfârșit unei vieți chinuite. Pentru a pune sfârșit unui suflet rănit. Îmi fac scenariul în minte pentru fiecare zi chiar dinainte de a deschide ochii pentru a îmbrățișa o nouă zi.

O nouă zi în care sper să mă trezesc și să mă pot bucura de razele soarelui, să mă pot bucura de aerul proaspăt de toamnă, de păsărelele care zboară prin fața casei, de ciripitul papagalilor de pe balcon, de picăturile ploii care ating asfaltul cald. Îmi doresc să mă trezesc și să am inima împăcată, să am sufletul curat și pur. M-am obișnuit atât de mult cu ura care zace în mine încât am impresia că începe să îmi placă. M-am obișnuit atât de mult cu răutatea care m-a acapart încât uneori am impresia că așa sunt eu și încerc să ascund ceea ce sunt cu adevărat de fapt.

Azi am scris foarte mult doar pentru a îmi revărsa furia și frustrarea în cuvinte. Doar pentru a mă simți eu mai bine. În fiecare carte scriu ceea ce simt și ceea ce îmi spune inima. În fiecare carte de a mea există o parte din mine și un sâmbure de adevăr. Azi am fost mai liniștită și sper ca ziua de mâine să îmi aducă mult mai multă liniște. Am nevoie de liniște ca de aer. Am nevoie să mă simt eliberată de ură și frustrare. Zi de zi este o nouă provocare pentru mine și zi de zi mă chinui să supraviețuiesc gândurilor mele care mă înnebunesc pur și simplu. Mă simt singură și totuși nu sunt. Mă simt abandonată și totuși nu sunt. Îmi doresc să am susținere și totuși nu am. Îmi doresc să fiu cum eram cândva și totuși îmi este teamă că cea reala sunt eu cea de acum și nu îmi place deloc. Nu pot trăi cu atâta ură în suflet, nu pot trăi cu atâta durere și atâtea idei care mă macină tot mai mult.

Chiar dacă azi mă eliberez de tot prin cuvinte, mâine o voi lua de la capăt și tot așa… Îmi este teamă că voi rămâne pentru totdeauna prizoniera unei vieți pe care nu o vreau. Îmi este teamă că nu voi mai putea reveni la ceea ce eram cândva. Și totuși de ce nu am curajul sa fac ceva pentru mine și pentru fericirea mea?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.