Anul 2020

Cred că ăsta a fost cel mai dificil an din viața mea. Tind să dau vina pe virus pentru că înainte de luna Martie când s-a pus prima interdicție de a ieși în public, totul mergea de minune.

Am renunțat la muncă prin Octombrie 2019 iar în Noiembrie 2019 am decis să public cartea pe care o scrisesem prin 2015. Am publicat-o pe 14 Februarie 2020. Financiar stăteam foarte bine. În Octombrie am închiriat un magazin pe care plănuiam să îl deschidem la începutul lunii Ianuarie. Din păcate au fost prea multe probleme cu apa care se infiltra prin pereți și electricitatea și am fost nevoiți să facem reparațiile de vreo 5 ori.

Când în sfârșit eram pregătiți să cumpărăm marfa și să îl deschidem a sosit minunatul virus care a dat lumea peste cap. Magazinul nu am reușit să îl mai deschidem niciodată și l-am dat înapoi prin Iulie. Din luna Martie a început cel mai negru coșmar al nostru, a început lupta pentru supraviețuire. O perioadă nu s-a mai muncit, soțul meu muncea în construcții, făcea foarte mulți bani, bani pe care i-am investit în magazin.

Locuim pe o insulă foarte mică, cu aproximativ 32.000 de locuitori unde locurile de muncă sunt limitate. Banii se terminau iar noi trebuia să găsim soluții pentru a supraviețui. Am făcut greșeala să ne mutăm în perioada aia și am făcut probabil cea mai mare greșeală anul ăsta. Ne-am mutat în casa unui cântăreț faimos din Malta care ne dădea afara din casă în miez de noapte ori de câte ori avea chef. Apartamentul fusese cumpărat ilegal de la 5 persoane doar că unul era mort. Ajunsesem în situația de a apela la centrele pentru ajutoare ca sa supraviețuim. Am apelat chiar și la oameni cu influență pentru a ne ajuta să nu rămânem pe drumuri. Până la urmă a trebuit să părăsim apartamentul.

Coșmarul ăsta ne-a distrus psihic atat de mult încât abia dacă mai rezista relația noastră. Faptul că a trebuit să apelez la mila oamenilor m-a facut să îmi pierd ultima fărâmă de mândrie și orgoliu pe care le mai aveam. M-am simtit atât de rușinată și umilită in acele zile încât nu mai vedeam rostul vieții. Am vrut să mă sinucid de câteva ori în perioada aia.

După ce ne-am mutat din acel apartament am început să ne revenim cât de cât. Soțul meu începuse un nou serviciu iar băiatul nostru a decis să meargă și el la muncă. Eu rămânând încă acasă din mai multe motive, nu neapărat pentru a îmi urma visul de a scrie. Puțin câte puțin începeam să simțim că totuși viața merită încă o șansă până în momentul când am mers să plătim rata la mașină și ne-au luat pur și simplu mașină fără să putem face nimic. Lipsa mașinii însemna o nouă luptă pentru supraviețuire. Era prin Septembrie, voiau banii pe taxa de drum și asigurare, taxe ce noi le aveam plătite până în Decembrie, dar nimeni nu a vrut să ne asculte, nici măcar poliția. Pentru că aici dacă ești străin nu ai nimic de spus, nu există legi care să te apere, pentru că toți sunt rude și își fac propriile legi. Aici, dacă ai spus vreun cuvânt greșit toți îți spun să te duci la tine în țară. Rasiști, rasiști și iar rasiști. Ori de câte ori încercăm să plecam sau să evadăm de pe insulă se întâmplă câte ceva care ne ține aici. De parcă am fi blestemați să ne găsim sfârșitul aici. Prefer să mor de foame în țara mea, așa cum este ea, decât să mai trăiesc aici.

Prin cuvinte, și acum după ce a trecut tot greul, nu pot exprima tot ce am trăit și ce am simțit anul acesta. Nu pot spune câtă furie am avut și câtă ură am simțit într-un singur an. Pe lângă toate astea am avut de înfruntat o situație atât de grea pentru mine încât am avut câteva căderi nervoase și un atac de panică din care nu credeam că mai scap cu viață, nu în fi păsat oricum. Încă mă mai întreb cum de am avut puterea să rezist când totul se destrăma în bucățele, bucățele care nu vor putea fi puse niciodată la loc pentru că nu vom mai fi niciodată aceiași oameni. Singura noastră dorință acum este să reușim să plecăm cât mai repede de aici, asta dacă ne pică din sacul lui Moş Crăciun câteva mii de euro.

Ne dorim foarte mult să cumpărăm mașina cu care am venit aici acum 3 ani pentru a putea pleca cât mai repede de aici. Doamne cât am avut de suferit și cu acea mașină, atât de mult încât a trebuit să o vindem. Cred că am plâns după ea cel puțin un an și am suferit al naibii de mult, pentru că este o mașină specială și incredibil de dragă noua. O dată ne-a luat-o poliția pentru că am parcat-o în fața unui garaj care de fapt era apartament, dar așa e la ăștia, își fac apartamente în garaje și dau canapeaua sau patul la o parte ca să bage mașina. Iar a doua oară ne-au blocat roțile doar pentru că am parcat mașina în fața garajului nostru. Am plătit în jur de 500 de euro în ambele cazuri. Am fost nevoiți să o vindem pentru că mașina avea numere de Anglia și cineva ne-a spus că vom avea probleme mereu doar pentru că suntem străini. Acum e pusă la vânzare, de aceeași persoană care a cumpărat-o de la noi, cu 3000 de euro, pentru că între timp a fost înregistrată în Malta. Mașina aia este atât de specială pentru noi încât suntem dispuși să facem orice pentru a o lua înapoi. Doar acea mașină ne va salva de pe aceasta insulă pentru că cea pe care o avem acum nu o putem scoate de aici până nu va fi achitată.

Cum a fost anul 2020 pentru voi? Ați pierdut ceva anume sau pe cineva drag? Ați avut probleme majore? Cum vă simțiți dupa un an atât de greu? Ce așteptări aveți de la următorul an, credeți că va fi mai bun decât acesta?

Un gând despre “Anul 2020

Lasă un răspuns la lumeanoastramagica Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.