Insomnia

În ziua când am decis să merg la biserică am avut un sentiment ciudat. Aveam impresia că ceva teribil urma să se întâmple. O forță invizibilă îmi spunea să nu ies din casă. Mi-am pregătit cafeaua ca în fiecare dimineață și am mers pe terasă pentru a mă bucura de aerul proaspăt în timp ce fumam o țigară. Pe terasa din spatele casei am doua fotolii foarte mari. M-am făcut comodă în cel roșu. Este preferatul meu. După ce am terminat de fumat prima țigară m-am lăsat cu capul pe spate. Am închis ochii pentru câteva momente pentru a mă bucura de ciripitul păsărilor și pentru a lăsa razele soarelui să îmi mângâie pielea. Căldura soarelui m-a făcut să adorm.

Am început să aud voci care îmi spuneau să nu merg la biserică. Nu știu cine îmi șoptea pentru că în jurul meu era o lumină puternică din cauza căreia nu puteam ține ochii deschiși. Când vocile s-au apropiat mai mult de mine și au început să țipe la mine într-un mod straniu m-am trezit. Am sărit speriată din fotoliu. Aveam cana de cafea în mână când am închis ochii pentru mă bucura de razele solare și când am sărit speriată am vărsat toată cafeaua pe mine. Aveam pe mine pijamalele mele preferate. Știam că nu se vor mai curăța petele de cafea și totuși am păstrat pijamalele. Am mers în dormitor, m-am spălat pe față și m-am îmbrăcat pentru a merge la biserică. Acele voci care urlau la mine să nu merg la biserică m-au făcut mai mult curioasă decât să îmi fie teamă.

Am decis să merg pe jos. Biserica era foarte aproape de casa mea. Când am ieșit din casă am simțit că cineva mă urmărește. Am simțit o prezență în spatele meu chiar dacă nu era nimeni. Cu cât mă apropiam mai mult de biserică cu atât simțeam mai multă teamă. La un moment dat m-am întors să văd dacă mă urmărește cineva. Simțeam tot mai mult că cineva este în spatele meu. Când am întors privirea totul era întunecat în spatele meu. În fața mea era ziuă iar în spate era noapte. În fața mea vedeam case, copaci, mașini și oameni, iar în spatele meu vedeam demoni care întindeau mâinile spre mine. Erau foarte mulți demoni. Scoteau niște sunete oribile care mă înspăimântau foarte mult. Am continuat să merg spre biserică. Acum mai mult ca oricând trebuia să ajung la biserică. Nu mă puteam întoarce înapoi. Dacă mă întorceam ar fi  însemnat să merg prin întuneric către demoni. Ar fi însemnat să merg de bună voie la ei și probabil că aș fi rămas pentru totdeauna în întuneric.

Am ajuns în fața bisericii. Am urcat prima treaptă din cele câteva zeci de trepte care erau înainte de a ajunge la ușa bisericii. La a doua treaptă abia mai puteam merge. La a treia treaptă corpul meu începea să refuze să mai urce. Începusem să urc scările din ce în ce mai greu. Când am ajuns la ultima treaptă eram incredibil de obosită. Abia îmi mai simțeam picioarele. Nu mă mai puteam mișca. Voiam să înaintez pentru a intra în biserică, dar nu mă mai puteam mișca. Am început să fac semnul crucii. Credeam că poate așa voi reuși să îndepărtez demonii de mine. În spatele meu încă era întuneric iar demonii începuseră să scoată sunete asurzitoare, sângele îmi înghețase în vene. La un moment dat am simțit o forță imensă care m-a aruncat pur și simplu. M-a aruncat în întuneric. Demonii puseseră mâinile oribile pe corpul meu. Trăgeau de mine pentru a mă poseda.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.