Depresia


V-am spus că sunt într-o depresie groaznică? Nu v-am spus pentru că nu știu cum să vorbesc despre asta. Nu știu ce cuvinte să folosesc pentru a descrie tot ce simt și tot ce gândesc. Nu știu dacă există cineva pentru a mă asculta sau dacă cineva este interesat de ceea ce mi se întâmplă mie. Știu doar că nu pot vorbi deschis oricât de mult aș vrea, știu doar că am atâtea de spus și totuși nu le pot spune. Știu ce este depresia, mai mult în teorie, practic nu cred că am avut vreodată parte de așa ceva până acum, probabil că erau doar forme ușoare din care reușeam să ies singură. Acum nu mai știu și nici măcar nu mai pot să mă ajut, acum doar privesc în gol de cele mai multe ori și mă întreb unde sunt și de ce sunt aici. Acum doar sper că cineva sau ceva mă va salva.

V-am spus că simt tot mai mult că viața mea în această lume se apropie de sfârșit? Nu v-am spus pentru că nu vreau să credeți că sunt nebună. Dar dacă totuși se va adeveri presimțirea mea? Dacă totuși voi părăsi această lume înainte de a termina tot ce mi-am propus. Dacă de cele mai multe ori mi-am dorit să plec din această lume, uneori îmi doresc să mai rămân puțin și totuși de ce simt că se apropie finalul cu pași repezi? Nu regret nimic, dar totuși mai vreau puțin timp. Uneori știu de ce mai am nevoie de timp iar alteori habar nu am ce vreau să fac cu timpul oferit. Uneori mă trezesc într-o lume plină de speranțe iar alteori mă trezesc într-un întuneric infinit. Uneori am puterea să mă ridic din pat iar alteori îmi doresc să rămân acolo pentru totdeauna.

Mă agăț de fiecare amintire și de fiecare clipă din viața mea pentru a mai trai încă o zi, pentru a îmi dori să mai am încă o zi. Totuși nu mai reușesc să găsesc nimic în această lume care să îmi dea puterea de a merge mai departe. Poate că nici nu mai vreau, poate că am obosit atât de mult încât îmi doresc să zbor în lumi nevăzute.

Poate că ar fi egoism din partea mea să închei pur și simplu socotelile cu viața, poate că totuși cineva ar suferi dacă m-ar pierde, poate că totuși cineva va plânge după mine, poate că totuși sunt importantă pentru cineva sau în viața cuiva. Dar cum rămâne cu mine, cum rămâne cu sufletul meu care sângerează tot mai mult? Cum rămâne cu inima mea care nu mai vrea sa bată? Cum rămâne cu dorința mea de a dormi pentru totdeauna și de a scăpa de suferința care mi-a făcut inima în milioane de bucățele? Am dat câte o bucată fiecărei persoane care a făcut parte din viața mea. Majoritatea au plecat împreună cu o bucată din inima mea. Să îi caut ca să îmi cer bucățelele înapoi pentru a le lipi? Oare dacă le voi lipi voi mai putea fi eu? Voi mai vreau eu să trăiesc? Voi mai putea oare să înfrunt tot ce îmi iese în cale?

Nu mai am puterea să îmi pun întrebări și nici energia pentru a mai căuta răspunsuri. Sufletul meu este pustiit și nu a mai rămas nimic care să mă țină aici. Nu mai pot să lupt sau nu mai vreau să lupt? Habar nu am și nici nu mă mai deranjez să caut un răspuns. Sunt conștientă că sufăr de depresie, dar sunt conștientă și de faptul că nu mai pot face nimic pentru a mă salva. Nici măcar nu cred că mai vreau să fiu salvată. De multe ori vorbesc fără noimă iar asta mă derutează și mai mult. De multe vreau să plâng, dar lacrimile refuză să mai curgă.

Nu știu de ce am ajuns aici, nu știu ce s-a întâmplat cu mine. Probabil faptul că am vrut mereu să fiu puternică și invicibilă m-a adus în punctul în care să nu mai știu cine sunt? Semnele sunt peste tot și totuși nimeni nu face nimic pentru că oamenii sunt preocupați cu propriile probleme, dar va veni ziua când fiecare va regreta că nu a fost acolo când încă se mai putea face ceva. Va veni ziua când mulți vor plânge și își vor cere iertare pentru că nu și-au sacrificat câteva momente din viața lor pentru a salva o persoană. Va fi prea târziu, acea persoană nu îi va mai auzi și cu siguranță nu îi vor ierta pentru că sigur și-ar mai fi dorit o șansă la viață, dar nu a putut-o avea prin propriile puteri, prin propria voință.

Nu fiți egoiști, nu fiți orbi la durerea oamenilor din jurul vostru. Nu vă costă nimic să fiți acolo pentru o persoană care are nevoie de ajutorul vostru mai mult decât v-ați putea imagina. Nu ignorați semnele și trăiți cu gândul că mâine va fi mai bine. Mâine poate fi ziua în care veți regreta că nu ați avut măcar șansa să spuneți o vorbă bună sau să îi aduceți un zâmbet pe chip. Mâine poate fi ziua în care veți începe să trăiți toată viața cu regretul că nu ați făcut nimic atunci când ați avut șansa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.