Aniversarea noastră


Tu sărbătorești azi aniversarea noastră iar eu mâine, dar cred că după șase ani o să o fac și eu azi cu tine că doar suntem împreună.

Azi, în urma cu șase ani, am văzut postarea ta ridicolă și m-am enervat atât de rău încât ți-am scris un mesaj răutăcios. De acolo a început povestea noastră. Am vorbit toată ziua și toată noaptea iar pe 28 Aprilie ne-am întâlnit. Eu locuiam în Wolfsburg pe atunci iar tu conduceai pe drumurile Europei. Întâmplarea a făcut ca tu să fii pe aproape de mine, nici acum nu îmi aduc aminte dacă erai pe lângă Berlin sau dacă erai prin Polonia😁😁😁😁, tot ce știu este că ai demontat gps-ul, pentru a nu vedea șefii tăi că te abați de la drum, și ai parcurs 500 de km doar pentru a mă vedea pe mine.

Nici în ziua de azi nu înțeleg ce am făcut pentru a merita acel efort. Mai ții minte? Trebuia să ne întâlnim undeva pe la mijlocul mall-ului unde de fapt erau toaletele. 🤣🤣🤣🤣 Eu am fost la toaletă, dar tu nu ai venit. Am rămas fără baterie la telefon, tu ai întârziat prea mult și începusem să cred că nu vei mai veni niciodată. Am ieșit din mall, m-am așezat pe o bancă și mi-am aprins o țigară cu gândul că poate totuși o minune se va întâmpla. Când m-am ridicat să plec spre casă te-am văzut, nu eram sigură dacă ești tu pentru că văzusem doar vag poza ta așa că am așteptat să îți îndrepți tu pașii spre mine. Eram amândoi timizi de parcă eram doi adolescenți.

Ne-am apropiat, am făcut cunoștință și ținându-ne de mână am pornit spre locul unde ai parcat mașina. Am stat în mașină câteva minute, nu pentru a face prostii,🤣🤣🤣 iar apoi am mers în parc. Ți-a sunat telefonul iar eu am profitat de neatenția ta pentru a te sărută pe partea dreapta a gâtului.
Așa am început să ne îndrăgostim iremediabil unul de altul.

Când ai plecat de la mine nu știam niciunul dintre noi dacă ne vom mai vedea vreodată și nici dacă vom mai vorbi. Totul părea imposibil, relația noastră părea imposibilă. Tu căsătorit, eu căsătorită (povestea e mai lungă și încurcată😁😁😁), și totuși credeam că nimeni și nimic nu ne va sta în cale. Ne-am încăpățânat amândoi pentru a lupta pentru o relație imposibilă și chiar și pentru o iubire imposibilă. Uneori chiar mă întreb, dacă se întâmpla ceva mai intim de la prima întâlnire oare mai continuam după aceea? Primul an a fost cel mai dificil, piedicile puse în calea noastră erau greu de depășit și înfruntat.

De multe ori trebuia să ne luptam chiar și cu noi înșine pentru a nu cădea pradă disperării. În primul an am avut parte amândoi de oameni care erau împotriva noastră, uneori chiar și noi înșine eram împotriva iubirii noastre. Am avut parte de multe despărțiri, atât de multe încât nici nu îmi dau seama dacă una din ele ar fi trebuit totuși să fie definitivă. Ne-am certat de milioane de ori, ba chiar ne-am și bătut de câteva ori😁😁😁😁, am făcut împreună chestii ilegale, am ajutat oameni atunci când a fost nevoie de noi, dar am și înjunghiat oameni pe la spate, meritau mai mult decât le-am făcut noi.

În anumite privințe ne potrivim de parcă am fi una și aceeași persoană iar în alte privințe suntem ca doi magneți care se resping. Nu regret nimic din tot ce am făcut, ba chiar mi-aș fi dorit să fi făcut mai multe fapte rele pentru că am avut parte doar de oameni care au profitat de noi de cele mai multe ori. Apoi am decis să formăm o familie, eu îți dădeam un băiat iar tu îmi dădeai o fată. A fost incredibil de greu, dar am reușit. La început totul era perfect, prea perfect de multe ori, dar puțin câte puțin familia noastră s-a destrămat, nu mai contează din ce cauză. Eu aș spune că este vina iar tu ai spune că este a mea, dar ce mai contează acum?
În urmă cu aproape trei ani am venit pe insula asta blestemată cu multe planuri de viitor și multă încredere că vom putea să ne descurcăm.

Am venit aici cu doi copii, doar cu bani de chirie, bani care au fost completați de Lavinia Gabriela, o femeie de milioane care ar fi în stare să dea tot ce are ea mai bun prin casă celor care au nevoie iar de multe ori chiar să le cumpere ce au nevoie. Lavinia ești minunată.
Tu ai avut la început două locuri de muncă iar eu doar unul și uneori mai făceam curățenie la apartamente de vacanță. Ne descurcam minunat. Primul an a fost superb, apoi au început problemele. Primele probleme au început în familia noastră, partea financiară era la limită, dar ne descurcam. Era ceva nou pentru amândoi, copii nu erau ai amândurora iar în situații din astea certurile apar prea devreme. Ne certam aproape non stop, dădeam mereu vina unul pe altul.

Apoi puțin câte puțin, familia la care am visat amândoi atât de mult s-a destrămat și o dată cu destrămarea ei ne-am pierdut și noi, uitând de cele mai multe ori să ne punem și noi pe primul plan. Ultimul an, până în prezent, a fost și încă mai este, cel mai groaznic an pentru noi. Am pierdut tot ce am agonisit în trei ani, am rămas doar cu aceleași lucruri cu care am venit aici, un portbagaj cu lucruri de Audi. Am întâlnit doar oameni răi și rasiști care au făcut tot posibilul să ne ia totul, aproape că ne-au golit și sufletul. Ne-au luat chiar și ultima fărâmă de umanitate care mai rămăsese în noi. O excepție făcând-o oamenii minunați de anul trecut cărora le vom fi mereu recunoscători.

Am sperat că poate ne va merge mai bine, că poate totuși va răsări și soarele pe strada noastră, dar întunericul nu îi dă voie. Am îndurat amândoi zile în care nu credeam că va mai exista ziua de mâine, sau zile în care am renunțat la noi pentru a le fi copiilor bine. Am plâns amândoi, împreună sau separat, când nu vedeam nici o urmă de speranță spre ceva mai bine. Ne-am uitat de mult ori unul la altul și am înțeles durerea din sufletele noastre doar privindu-ne în ochi. De multe ori te asociam cu super eroii și credeam că tu nu ai voie să suferi, că tu trebuie să fii mereu puternic, invincibil, că tu nu ai voie să plângi sau să fii trist.

Știu că nici tu nu mai poți cum de altfel nici eu nu mai reușesc să rezist, dar încă mai sper că ceea ce trăim acum se va schimba într-o zi. Mă trezesc zi de zi cu gândul că poate va fi mai bine, că poate vom reuși să învingem soarta și de data asta și să luam totul în favoarea noastră. Tind să cred că asta este doar o lecție incredibil de dură și dureroasă a vieții care este menită doar să ne pregătească pentru momentele frumoase care vor urma.

Cam așa au trecut cei șase ani de când suntem împreună. Poveste ar putea continua la nesfârșit, dar ce rost ar avea? Deja am spus mai mult decât ar fi trebuit și mai mult decât ar interesa pe cineva. Totuși, noi ne-am cunoscut prin Facebook și tot aici am vrut să las și de data asta o parte din noi, o amintire care probabil va rămâne mulți ani de acum încolo.
Nu mai există cuvinte de dragoste pentru a fi rostite pentru iubirea ce ne-a legat atâția ani, uneori am impresia că iubirea noastră putea fi comparată de multe ori cu nebunia. Faptul că încă suntem împreună după atâtea încercări și momente dificile este în sine o declarație de dragoste.
Eu îți spun la cât mai mulți ani împreună dragul meu iubit, amant, prieten și etc. 😁😁😁😁 Iar tu îmi vei spune la cât mai mulți ani împreună draga mea soție.😁😁😁😁😁 Iar eu îți voi spune că nu sunt soția ta. Iar tu te vei supăra.🤣🤣🤣😁 Nu-i așa?
Nu contează cum ne considerăm unul pe altul, cu toate că sper ca până la 60 de ani să devin și eu mireasa ta, contează faptul că suntem împreună și tot împreună înfruntăm viața asta care ne dă doar șuturi în cur. Te iubesc.

2 gânduri despre “Aniversarea noastră

  1. nu-mi amintesc de cate ori am lasat un comentariu la scrierile tale. cred ca nu am lasat niciodata. te urmaresc, te citesc! doar aici! nu ti-am citit publicatiile. nu am puterea si nici curajul sa citesc “Insomnia”. m-au emotionat randurile astea pe care le-ai scris suvoi.
    tipa viata, tipa iubirea, tipa speranta.
    da, m-ai impresionat.
    la suvoiul de ganduri lasat aici nu am putut sa trec fara sa las un gand ca-mi place despre tine! 😊
    aniversare frumoasa! aniversari multe!
    ❤️

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc din suflet, apreciez enorm. Ma bucur pentru ca inca mai sunt oameni care apreciază sinceritatea si ca sunt oameni cărora le place ceea ce scriu eu. Ma emotionez de fiecare data cand cineva mă apreciază si imi apreciază munca. Mulțumesc. 🥰

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.