Doar niște gânduri…


Cu doi ani în urmă aveam mulți prieteni pe aici, aveam prieteni chiar și în viața reală. După ce m-am apucat de scris au început să dispară dintr-o dată aproape toți, iar cei care au rămas și-au luat tălpășița și ei unul câte unul. M-a durut la început, nu înțelegeam ce făcusem atât de grav încât să dispară oamenii cu care glumeam și râdeam zi de zi. Apoi am înțeles, fiecare începuserăm să avem diferite priorități iar eu probabil că devenisem anostă și nu mai eram inclusă în prioritățile lor, sau poate că ei nu mai erau incluși în ceea ce devenisem eu. Puțin câte puțin am început să mă obișnuiesc cu ideea până în punctul când începuse să îmi fie frică de oameni, să nu știu cum să mai comunic cu ei și să îmi doresc să stau închisă în casă pentru a nu mai vedea oameni în jurul meu. Căpătasem o oarecare antropofobie și recunosc că încă o mai am. Apoi cei care încă rămăseseră în viața mea începuseră să îmi spună să mă duc la munca și să las scrisul pentru că renunțasem la muncă pentru a îmi dedica tot timpul scrisului. Unii chiar mi-au spus că ceea ce scriu eu nu este pe placul lor fără ca măcar să fi citit un capitol dintr-o carte de a mea. Alții mi-au spus că mai am mult de învățat și am făcut tot posibilul să nu pierd nici măcar o zi fără a învăța ceva.  Unii mi-au spus că visez prea mult și că ar fi timpul să mă trezesc iar alții mi-au spus că îmi doresc imposibilul. Nu mă plâng, să nu mă înțelegeți greșit, ci doar vreau să vă spun că da, visez la ceva imposibil pentru că întotdeauna am fost atrasă de tot ce este mai greu de obținut în viață. Întotdeauna am aspirat acolo unde alții au eșuat sau acolo unde nu mulți au curajul să o facă. Mereu am visat că voi ajunge într-un fel sau altul acolo unde mi-am propus chiar dacă ar fi însemnat să mă sacrific chiar și pe mine însămi. Uneori am căzut, alteori m-am ridicat și de cele mai multe ori am fost ridicată de către oameni care au văzut în mine ce alții nu au reușit și nici nu vor reuși vreodată. Nu îmi este frică de nimic, nici măcar de eșec, dar cu siguranță nu îi voi da voie să facă parte din viața mea. Da, îmi doresc și sunt sigură că voi reuși, să ajung o autoare cunoscută iar numele meu să fie rostit de fiecare om de pe pământ. Nu, nu veți reuși să mă demoralizați sau să mă opriți din evoluție dacă nu credeți în mine ba din contră, respingerea voastră îmi dă și mai multă putere și mă ajută să ajung și mai repede acolo unde îmi este locul. Și totuși, de-a lungul celor doi ani am întâlnit oameni minunați, oameni care apreciază ceea ce fac și oameni care mai întâi de toate ma apreciază pe mine. Vreau să le mulțumesc și lor pentru că într-un final ei sunt cei mai importanți oameni. Și nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc celor mai importanți oameni la momentul actual. Băiatului meu care abia aștept să devin milionară pentru a îi putea oferi vacanțele mult visate 🤣🤣🤣. Iubitului meu care m-a împins de la spate timp de câțiva ani pentru a da curs celui mai mare vis al meu și care de fapt este muza mea pentru toate personajele masculine din cărți. Așa că de fapt nu am doar un iubit ci zeci de iubiți. 🤣🤣🤣 El doar așteaptă ca eu să mor pentru a deveni milionar pentru că se spune că un autor devine cunoscut după moartea sa. 🤣🤣🤣 Are de așteptat mult și bine. Geanina Soare este ca un înger păzitor pentru mine și cărțile mele. Ea are grija ca ceea ce citiți voi să fie corect. Ea mi-a dat curaj pentru a îmi publica cărțile și în limba română și tot ea m-a împins de la spate pentru a învăța din ce în ce mai mult, nu are deloc milă.🤣🤣🤣 Și nu în ultimul rand unei persoane dragi mie care pur și simplu adoră tot ce scriu și nu ratează nicio carte publicată de mine, Corina Novac. În rest ce să spun, sunt ceea sunt datorită vouă și datorită perseverentei mele de a lupta chiar și când de fapt am vrut să mă dau bătută. Am avansat foarte mult și sunt foarte mândră de mine. Am visat departe și sunt mai aproape ca oricând pentru a îmi îndeplini cele mai îndrăznețe visuri. 

5 gânduri despre “Doar niște gânduri…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.