• 

Am încercat de multe pentru a șterge din memoria mea amintiri dureroase și am sfârșit de multe ori prin a le șterge până și pe cele frumoase. Îmi aduc aminte cu nostalgie depre viața mea și încerc să nu regret nimic. Încerc doar să mă consolez cu gândul că pe vremea când luam dintre cele mai greșite decizii nu aveam cunoștințele necesare pe care le-am dobândit mai apoi.

Trăiesc mereu cu gândul că suntem oameni și avem dreptul să greșim atâta timp cât nu repetăm de prea multe ori aceeași greșeală și atâta timp cât suntem totuși capabili pentru a învăța ceva din acele greșeli. Nu sunt o persoană sofisticată și nici nu am fost vreodată. Nu am pretenții de la nimeni atâta timp cât nu sunt capabilă să pot avea pretenții de la propria-mi persoană.

Am pornit pe drumul vieții cu vise mărețe și planuri bine puse la punct, dar am pășit pentru prima dată singură în mulțimea de oameni și mi-am pierdut pe undeva toate dorințele și oricât de mult am încercat să le mai găsesc am uitat pe unde le-am lăsat. Am uitat cine mi-a furat inocența pentru că am vrut să uit, pentru că nu am putut suporta gândul că am pierdut-o.

Am pornit cu stângul pe drumul vieții iar uneori am avut șansa să îl schimb cu dreptul, dar parcă tot mai bine era când experimentam răul vieții. Binele parcă îmi făcea mult prea bine sau mă plictisea prea mult. Sunt un om cu multe defecte cărora unii le pot da o nuanță de calități. Mi-am făcut propriile principii de viață, dar am întâlnit oameni care mi le-au schimbat și m-am pierdut de atâtea ori încât nu mai știu pe unde am rămas.

Am crezut că voi putea salva lumea însă am uitat să mă salvez pe mine. Am făcut sacrificii supraomenești pentru oamenii din jurul meu doar pentru a primi o bucată din timpul lor, uneori mi s-a dat iar alteori mi s-a furat, sau l-am oferit pur și simplu gratis. Am învățat că visele mele nu se vor materializa niciodată dacă nu voi face nimic și totuși uneori am avut nevoie pentru a fi împinsă de la spate. Am întâlnit oameni care m-au călcat în picioare iar uneori chiar m-am lăsat călcată în picioare doar pentru a avea un motiv pentru a mă ridica de jos, uneori cu fruntea sus iar alteori cu lacrimi în ochi și inima îndurerată.

Drumul vieții mi-a fost presărat doar cu spini pe care picioarele mele au călcat până la epuizare, dar am avut și momentele mele de glorie. Am crezut orbește în oameni și le-am oferit tot ce am avut mai de valoare; iubire, respect, bunătate și timp. Am oferit atât de mult încât acum abia mi-a mai rămas și mie o infimă parte din tot ce aveam cândva. Am iubit cu atât de multă pasiune încât nu eram capabilă pentru a realiza că nu iubeam oamenii potriviți.

Și totuși sunt încă aici, încercând să mă redescopăr pentru că nu ar mai avea rost să încerc să mă regăsesc. Am încercat de câteva, dar nu am mai putut găsi în interiorul meu nimic din ceea ce era cândva. Încerc să iubesc noua mea versiune chiar dacă de cele mai mute ori sfărșesc prin a o detesta. Sunt ceea ce sunt pentru că m-am hrănit cu răutatea și ura oamenilor, altfel nu am știut cum să fac pentru a supraviețui.  Am renunțat la versiunea mea cea bună pentru a o scoate la suprafață pe cea malefica doar pentru a îmi putea construi un scut în jurul meu pentru a mă proteja de oameni.

Am decis să scriu tocmai pentru a îmi elibera sufletul de durere și furie. Doar așa simt că mai pot avea puterea de a merge mai departe. Mi-a plăcut dintotdeauna să mă joc cu cuvintele și de cele mai multe ori am făcut-o doar în mintea mea. Îmi cream tot felul de scenarii, foarte multe dintre ele având o tentă malefică și răzbunătoare. Asta mi-a dat mereu energia de a înfrunta orice obstacol și orice răutate a oamenilor. Faptul că acum mi s-a dat șansa, sau mi-am oferit șansa, de a spune public tot ce simt eu și tot ce am ținut ascuns în mine de-a lungul anilor, mă ajută oarecum să mă eliberez de toată furia pe care am acumulat-o pe parcursul vieții.

Prin personajele pe care le creez pot da naștere unor noi vieți, unor noi începuturi în care mă pierd pur și simplu pe parcursul scrierii poveștii. De cele mai multe ori îmi este greu să mă desprind din noile lumi create de imaginația mea nebună iar uneori încerc să țin acea lume vie cât mai mult timp. Nu îmi place să scriu romane, mi se par plictisitoare și cu prea multe detalii inutile. Prefer să scriu nuvele, dar să am o continuitate cât mai lungă. Nu folosesc un limbaj sofisticat pentru că mi s-a întâmplat de multe ori să citesc cărți cu asemenea limbaj și să îmi fie greu să înțeleg povestea de la început, iar uneori chiar am renunțat încă de la primul capitol. Nu îmi mai pot imagina viața fără a scrie zi de zi și sper ca prin poveștile mele, care în mare parte vor avea tentă de povești de groază, paranormal și mister, să pot aduce oamenii mai aproape de mine și să îmi recapăt încrederea în umanitate.